Comuna Dumbravita-Maramures - articole Pop Gheorghe Trandafir

 

POP GHEORGHE

Rus

Numar articole - 1

 

 

 

Articolul 1

 

Necesitatea rugăciunii

         

Trăim într-o lume în primul rând grăbită. Ne străduim să facem cât mai multe, alergăm, ne stresăm, uitând deseori de lucruri care ne pot aduce pace şi linişte în suflete: lecturile spirituale ori literare, rugăciunea, meditaţia etc. 


Dacă aruncăm o privire în istoria omenirii, constatăm că mari personalităţi ale umanităţii au avut un dialog aproape permanent cu Dumnezeu: Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Isus etc. Dar oare astăzi mai avem nevoie de convorbiri cu divinitatea? 
În opinia mea, rugăciunea, este mereu actuală.


Primul argument ţine de originea noastră. Ca fiinţe create, nu putem să rupem legătura total cu Creatorul nostru, la fel cum şi copiii ţin legătura cu părinţii lor. Ori, rugăciunea este una din modalităţile(nu singura) de a relaţiona cu El. Mai mult, ea este de folos şi din perspectiva inversă, adică dinspre divin spre uman: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.”(Matei 6, 32). Această nevoie de relaţionare este foarte bine redată de Sfântul Augustin: “Ne-ai creat pentru tine Doamne, şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în Tine.”


Intervine apoi experienţa noastră personală de viaţă. Aflaţi într-o situaţie foarte grea, critică chiar(boli foarte grave, necazuri), cine ne mai poate ajuta? Şi cum îi cerem ajutorul? Evident, prin rugăciune.


Al treilea argument vine din faptul că nu trăim ca fiinţe izolate, ci în familie şi în societate. Dacă pentru membrii familiei rugăciunea e de domeniul firescului, la fel trebuie privită şi pentru societate.

 

Sărăcia, foametea, războaiele, crizele financiară şi economică, şomajul etc. sunt tot atâtea motive de rugăciune. În apariţiile sale, deseori Fecioara Maria atrăgea atenţia asupra rugăciunii, în special pentru pace, recomandând în acest sens Rozarul.

 

Din nefericire, realităţile mai vechi sau mai noi confirmă insistenţa ei pentru această intenţie de rugăciune.


Iată aşadar că rugăciunea este nu numai o cale proprie şi personală de a fi aproape de Dumnezeu, ci şi un mod de a fi de ajutor atât celor dragi cât şi comunităţii în care trăim.

 

comentarii

 


 

Comentarii facebook