Comuna Dumbravita-Maramures - articole Roman Ioana

ROMAN IOANA

Unguras

Numar articole - 4

 

 

 

Articolul 4

 

Mitropolitul si scriitorul Bartolomeu Anania - un an de cand s-a mutat in eternitate

 

Sensul vietii: "Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte. Nu este un merit sa traiesti mult, cel mult daca ai ambitia sa te inscrii cumva in seria recordurilor. Important este sa traiesti cu folos, iar pentru aceasta trebuie sa ai si o educatie de la parinti, pe care eu am avut o. De aceea, in ziua mea de nastere, ma rog intai cu rugaciunea intima de dimineata pentru parintii mei care mi au dat viata, dar nu numai viata, ca aceasta inca n ar fi mare lucru, dar pentru ca mi au dat o educatie.

De la tatal meu, care era un om plin de intelepciune, am invatat ca niciodata sa nu iau nimic in tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am invatat credinta in Dumnezeu, teama si iubirea fata de El, respectul fata de propria mea demnitate, munca si respectul fata de demnitatea altora. Mama mea ne spunea noua, copiilor, cu precadere un proverb pe care-l mostenise si ea de la inaintasii ei: Decat sa intind in unt si sa ma uit in pamant, mai bine sa intind in sare si sa ma uit la soare. Daca m-ar intreba cineva Ce-ai invatat de la mama dumitale? ,i-as raspunde Asta am invatat: sa ma uit la soare. Si daca Dumnezeu va harazi aceasta lumina si dincolo de mormant, voi fi intradevar fericit" - IPS Bartolomeu Anania

 

Fara a dori sa deranjez persoanele de religie catolica, am lipit doua cuvinte a doi mitropoliti pentru a evoca marea personalitate a vladicii si scriitorului Bartolomeu Anania. Se implineste un an de cand Mitropolitul nostru Bartolomeu Anania s-a mutat in eternitate. Cu multa nostalgie, dragoste si recunostinta ne gandim la el. Ne gandim si este greu sa alegem dintre darurile primite de la Dumnezeu pe cel mai mare.

 

A fost un om de cultura, teolog, scriitor, slujitor al Bisericii, luptator impotriva sistemului comunist totalitar, marturisitor in temnitele acestui sistem si cate alte daruri n-a avut.

 

Cred insa ca la temelia tuturor acestor daruri a stat o credinta puternica. O credinta pe care trebuie sa i-o urmam. In cele mai critice momente, aceasta credinta il facea ferm si era de neindoit. Cand apara o cauza, o apara pana la capat, cu orice risc.

 

Si-n fata marii treceri aceasta credinta ii dadea seninatate. Cand, in preajma sarbatorilor de iarna ale anului 2010, ne sfatuiam cum sa-i serbam cea de-a 90-a aniversare, a discutat cu drag dar, la urma, a aratat cu mana in sus si a spus: daca va vrea El. Si vointa Lui a fost sa-l cheme cu putin timp inainte. Noi n-am mai putut sarbatori cea de a 90-a aniversare, ci l-am condus cu multa tristete la locul de odihna.

 

Acum, cand se implineste un an de la plecarea lui si-l pomenim cu mult drag, gandindu-ne la indemnul Sfantului Pavel, ne intrebam pe care dintre virtuti ar trebui sa i-o urmam? Cred ca acea mai importanta este credinta.”

ANDREI

Arhiepiscopul, Vadului, Feleacului si Clujului Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului 29.01.2012

 

Va pun la suflet mesajul mitropolitului Bartolomeu din ultima sa pastorala, cu prilejul Craciunului din 2010:

 

Cu regretul ca unele probleme de sanatate nu imi vor permite sa va primesc in resedinta mea pentru traditionalul Mesaj de Craciun, Va trimit alaturat textul Declaratiei mele de presa, impreuna cu cele mai cordiale felicitari de sfintele Sarbatori si urarea de La multi ani (...)

 

Biblia din Parlament ar trebui sa existe nu doar ca obiect in fata caruia demnitarii isi depun juramantul, ci si ca indreptar pentru legile pe care acestia le planuiesc, le voteaza si le promulga. Daca ei ar deschide Biblia numai cateva pagini, atunci in tara noastra nu ar mai exista acte normative menite sa legifereze sau sa permita pornografia, prostitutia, homosexualitatea, concubinajul, practici care nu sunt altceva decat tot atatea cai deschise spre dezintegrarea familiei si disolutia societatii. E inadmisibil sa juri cu mana pe Biblie si sa faci legi impotriva Bibliei (...)

 

Stiu ca avem multe familii adevarate, cu parinti iubitori si copii cuminti. Dar tocmai de aceea va rog si va indemn, parintilor, sa fiti veghetori, ca nu cumva copiii vostri buni sa incapa pe mana celor ce-i strica, sau sa aiba la indemana ceva ce le poate intina fiinta. Nu-i lasati doar pe seama scolii, caci intr o scoala pot exista programe perverse sau o directoare care, in schimbul catorva cadouri ieftine, le permite traficantilor sa-si etaleze scarboasele marfuri in vazul copiilor. Ajutati-va odraslele sa invete cu drag si sa se poarte frumos! Cutremurati-va de familiile destramate si de copiii lor ramasi pe drumuri, bantuiti de mizerie si de vicii precoce. Oferiti le pruncilor vostri mai putin televizor si mai multa lectura: din cartile frumoase si, pe cat se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Eu cunosc un copil care a citit Biblia, in intregime, la varsta de zece ani; nu e important ce si cat a inteles, ci faptul in sine ca a citit-o si n a uitat-o. Faceti din Fiul Mariei un prieten al copiilor vostri; si fiti siguri ca Pruncul Iisus va va surade din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret tinandu-va de mana.”

 

BARTOLOMEU Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

 

Dorind initial sa selectez cateva date bibliografice despre IPS Sa, mi-am dat seama ca mi-e lucru imposibil. Va rog sa cautati dvs. aceste date pe http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/valeriu-anania-123315.html sau pe http://bartolomeuanania.blogspot.com/

 

comentarii

 


Articolul 3

 

Timpul – cum am reusit sa il facem dusman?

 

Bunicii nostri locuiau într-o căsuţă de lemn şi pământ, într-o mare lipsă de tot ceea ce se cheamă, astazi, civilizaţie. Seara o petreceau la lumina lămpii cu gaz şi ascultam poveşti. Cât de bogată şi luminoasă li se parea lor, plină de taine şi de frumuseţi! Atunci trăiau, parcă, într-un alt fel de timp, unul deschis către veşnicie.


Acum, timpul trece mai repede, mult mai repede. Nu mai ai timp sa citeşti o carte, să te gândeşti la ale tale, să te întâlneşti cu prietenii apropiaţi, nu-ţi mai rămâne timp nici măcar cât să-l petreci cu copiii şi cu satul/sotia, cu parintii, cu rudele.
Viteza tuturor proceselor a crescut şi, totuşi, timpul s-a scurtat. Invers decât trebuia să fie!

 

Nu ziceau ideologii progresului în secolul trecut că progresul ştiinţific şi tehnologic va face ca maşinile să înlocuiască munca omului şi astfel va prisosi timpul?! Da, maşina de spălat uşurează munca femeii, dar aceasta e mult mai stresată de lipsa timpului decât atunci când spăla rufele la râu…


Înainte vreme, oamenii se mişcau încet, cu rânduială, în tot ceea ce împlineau de-a lungul unei zile. Se bucurau de lucrul ce îl făceau, îl trăiau. Începeau ziua cu rugăciunea de dimineaţă şi o sfârşeau cu cea de seară; la masă spuneau Tatăl nostru şi nu se apucau de ceva până nu-şi făceau semnul Sfintei Cruci. Adică omul găsea răgaz în toată vremea şi locul să-i zică o vorbă lui Dumnezeu şi, ca răspuns, să primească în suflet încredinţarea că nu este singur. Viaţa lui, deşi era grea, cu urcuşuri şi coborâşuri, cum îndeobşte trebuie să fie viaţa fiecăruia pentru a învăţa ceva din ea, îi aducea un sentiment de împlinire. Era o existenţă trăită în mod desăvârşit.


Acum, însă, totul este făcut pe fugă, încât ne simţim aproape tot timpul văduviţi de bucuria clipei, nedesăvârşiţi în ceea ce facem şi trăim. Şi când îţi faci rugăciunea, pentru cei care mai au această râvnă, mintea nu este acolo. O ia înainte, căutând la grijile zilei sau ale vieţii cotidiene. Iar când te apuci de treabă, nu-ţi mai stă mintea să-ţi faci semnul crucii, că deja te gândeşti la altceva, şi până la urmă nici nu se potriveşte cu peisajul. De parcă Dumnezeu ar trebui să se dea după lume, să se asemene cu ea şi nu invers…


Şi uite aşa rămâne omul singur. Nu numai pentru că nu-L mai are pe Dumnezeu împreună cu el, dar nici pe ceilalţi oameni – prieteni, fraţi, soţi sau soţii – nu-i mai simte aproape. Fiecare are ritmul lui atunci când aleargă – altminteri, grăbindu-te, cauţi tot timpul înainte, la ce va urma, cu nădejdea că va veni vremea să te linişteşti. Dar viaţa trece repede şi boala vine, vine şi moartea, mai repede decât te aştepţi, înaintea atât de doritului răgaz de liniştire şi aşezare întru ai tăi, întru ale tale.


Dar putem înţelege şi altfel această însingurare: graba, ritmul nebun în care trăim nu ne mai îngăduie să ascultăm paşii timizi ai celuilalt pe cărările sufletului nostru. Alergătura ne exilează cumva în afara graniţelor propriului suflet. Căci sufletul, ca şi copilul sau dragostea, are nevoie să-i acorzi timp. Are ritmul său, al comunicării adânci şi liniştite cu Dumnezeu şi cu celelalte suflete.


Şi pentru că ritmul zilei şi ai anilor societăţii în care trăim ne înstrăinează pe termen lung de viaţa propriului suflet, ajungem să ne obişnuim cu această stare şi ne simţim tot mai mult ca şi cum nu am avea suflet. De aceea şi prind teoriile evoluţioniste. Cu alte cuvinte, uităm de unde am plecat, uităm de dragostea inocentă, uităm de suflet în care încăpeau atâtea frumuseţi şi taine. Şi, de multe ori, murim printre străini, neştiuţi de nimeni – după cum se întâmplă cu atât de mulţi români rătăciţi pentru niste arginti. Moare mai întâi sufletul, apoi şi trupul.

Arhitecţii peisajului cotidian al societăţii moderne, au crezut că omul, precum o piesă, poate fi prelucrat într-atât încât să fie adus la stadiu de robot. Un calculator programabil, care să răspundă eficient comenzilor sistemului. Au urmat acestui proiect, aducându-l pe individul occidental foarte aproape de acest deziderat standard.

 

Dar, totuşi, firea omului nu au putut-o schimba cu totul. Înstrăinaţi de propriul suflet într-o lume a maşinii şi informaţiei, oamenii suferă fără să-şi dea seama de ce. Cei mai mulţi nici măcar nu mai ştiu că au suflet. Cum ar putea atunci să identifice şi să înţeleagă suferinţa? E ca bolnavul pe care-l doare ceva, simte o mare slăbiciune, are ameţeli şi o stare de confuzie, dar nu ştie să-i spună doctorului de unde îi vine suferinţa.

Suferinţa resimţită de cea mai mare parte a oamenilor, care pe mulţi îi face să se arunce în vârtejul a tot felul de păcate, este intim legată de acea scurgere bolnavă a timpului ce nu mai are răbdare cu noi, tocmai pentru că nu mai măsoară petrecerea unei vieţi împreună cu Dumnezeu - izvorul timpului şi al vieţii, sau petrecerea împreună cu cei iubiţi, căci şi dragostea, şi frumuseţea, şi binele, tot de la Dumnezeu sunt primite. Este un timp dureros, ce ne dă măsura înstrăinării, a oboselii alergării după nimic. Şi cu cât alergăm mai mult, cu atât ne simţim mai singuri. Aici începe cercul vicios. Cu cât ne simţim mai singuri, cu atât ne este mai greu să suportăm trecerea dureroasă a timpului ce nu-şi mai găseşte rostul şi bucuria.

 

Astfel că o luăm la fugă cu o grabă tot mai mare; ne ascundem în muncă, în obligaţii şi griji de tot felul, iar în puţinele răgazuri când rămânem singuri cu noi înşine ne este şi mai greu, şi o luăm de la capăt. Tocmai de aceea a fost inventat televizorul, ca să vindece această singurătate resimţită de lumea de astăzi, care l-a neglijat până la uitare şi totală neştiinţă pe Dumnezeu. Televizorul, ziarele, internetul, senzaţionalul, eroticul şi violenţa, sentimente puternice – toate sunt fabricate pentru a ne face să uităm că viaţa noastră a devenit extrem de scurtă şi de chinuitoare.

 

Trăim ca şi cum nici nu am mai trăi propria viaţă.
Vă rog să vă opriţi o clipă din cursa aceasta a nimicului. Trebuie să ne regăsim timpul pierdut, să-l recâştigăm. Cum? Bunicii nostri ce faceau? Mergeau cât mai des la Sfânta Liturghie, petreceau timp în rugăciune, traiau simplu, se mulţumeau cu puţin. Trăiau pentru a fi, nu pentru a parea sau pentru a avea. Trăiau pentru Dumnezeu. 

 

 

Vă rog să câştigaţi timp făcând răbdare la scaunul de spovedanie. Căci păcatul e principalul vinovat de scurtarea timpului vieţii noastre. Nu ne îngăduie Dumnezeu mai mult timp, ca să nu adâncim şi mai mult păcatele în care ne complacem.
Câştigaţi timp, oprindu-vă de cât mai multe ori în timpul unei zile pentru a spune un Doamne miluieşte! (Doamne indura-Te pre noi!) sau un Tatăl nostru. 

Câştigaţi şi mai mult dând emisiunile TV afară din programul dumneavoastră, fără ruşinea „ce-o să spună vecinii, prietenii şi familia!?”. Televizorul e cel mai mare consumator de timp din istoria lumii. Mănâncă zilnic în medie în jur de 3,7 ore din timpul tuturor. La bătrâni şi copii mai mult, la adolescenţi mai puţin. Vi se pare un lucru imposibil? Nu e oare mai uşor să renunţi la televizor decât să suferi pierderea timpului atât de scump al vieţii noastre, a clipei care trece şi nu se mai întoarce, a timpului în care încă mai eşti sănătos, încă mai eşti viu!? Sau daca cumva nu vă regăsiţi în cele descrise, timpul pierdut în faţa televizorului nu v-ar aduce mai multă bucurie sufletească dacă l-aţi petrece ajutînd un bolnav, vizitând un batrân singur, ajutând un copil al nimănui să nu abandoneze şcoala? Aţi cunoscut pe cineva fericit că se uită la televizor? Sau am uitat şi chiar nu vrem să ştim ce însemnă fericirea? Atunci ne merităm soarta…

 

Trebuie să recâştigăm timpul redevenind sensibili la necazurile şi durerile celorlalţi prieteni, rude, vecini sau consateni, dar mai ales sensibili la glasul propriei inimi atât de întristată, îndoliată ca şi cum am fi murit printre străini, îngropaţi fiind în grijile şi plăcerile blestemate ale unei existenţe lipsite de Dumnezeu.

 

 

comentarii

 


 

Articolul 2

 

La început de post, cum vrem să ne pregătim de sarbatoarea Naşterii Domnului nostru?

 

Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Adam si Eva au fost nevoiţi să părăsească Raiul tocmai pentru că nu au respectat această singură cerinţă.

 

În zilele noastre, suntem mereu grabiţi, astfel încât nu avem timp să gustăm pe deplin bucuria lucrului ce îl facem. Ne grăbim să ajungem la serviciu, la şcoală, la muncă, să facem cât mai multe lucruri într-un timp scurt, însă uităm scopul pentru care facem aceste lucruri.

 

Un exemplu mai general ar fi al omului care mereu încearcă să adune, să agonisească cât mai multe lucruri materiale ca să îi fie cât mai bine sau să fie lăudat. Însă, pe când să le folosească şi să se bucure de ele, oboseşte şi nu le mai afla rostul. Se uită scopul: da, muncesc zi de zi pentru a avea cele trebuincioase traiului zilnic (”Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”), însă trebuie să mă îngrijesc, să muncesc şi pentru suflet. Perioada cea mai prielnică pentru a munci pentru suflet este postul.

 


Despre postire se spun multe lucruri fără cumpănire, mai ales în mass-media. Cu deosebire rostite de oamenii grabnici în a ajusta modelul bisericii după cel al propriei neputinţe sau a comoditatii. Unii afirmă că vremea în care postul era ţinut după rânduială a trecut. Noi suntem moderni şi de aceea trebuie sa procedăm altfel. Fie ţinând doar anumite zile din post fie, în cel mai rău caz, doar una-doua în întregul post. De partea opusă sunt de obicei călugării care, asemenea parintelui Serafim Rose, ne învaţă că în aceste vremuri dulcege nu de mai puţin post avem nevoie, ci de mai mult.

 

Rezultatul? Oamenii se îndreaptă spre mânăstiri când au probleme de viaţă şi de moarte. Sa intelegem ca societatea moderna, inteleapta cum se crede, sa nu priceapa mesajul atenţionării/pedepsei lui Dumnezeu? Când ne loveste un necaz reuşim să postim, să ne rugăm şi să cerem ajutor de la Dumnezeu. Însă, postul ar trebui ţinut cu dragoste faţă de Dumnezeu, nu de sila sau pentru a obţine ceva anume. 

 


Mulţi credem ca a posti înseamna a nu manca lapte, ouă şi carne. Daca ne ţinem departe de anumite mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcate, nu avem folos. Sf. Ioan Gura de Aur zicea: “Postiţi? Arataţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasp, întoarceţi capul de către ea. Nu numai gura şi stomacul vostru să posteasca, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lacomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase” (Sf. Ioan Gurş de Aur, Adpopulum antiocheum, Cuv. 3, Migne, P. G., XLIX, col. 53).

 


Postul este un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, („facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ”) un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrana. 

 


Postul Crăciunului sa fie de folos tutror iar colindele de care ne vom bucura sa ne incalzeasca ieslea rece a sufletului nostru pentru ca pruncul Iisus sa aiba sălaş în sufletele noastre. Să ne cunoaştem priorităţile, să punem o ordine în ceea ce avem noi de făcut pe Pamant: sa ne ingrijim mai întâi de suflet, apoi de familie – nucleul societăţii, lăsată şi binecuvântată de Dumnezeu, apoi să ne ocupăm de lucrurile materiale.

 

comentarii

 


 

Articolul 1

 

Analiză asupra documentul de expunere sumară a proiectului UACE către BERD

 

Din documentul de expunere sumară a proiectului Universal Alloy Corporation Europe către BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), cu nr. 41645/29 septembrie 2010, aflăm că „BERD are în vedere o investiţie în valoare de 10 milioane Euro în capitalul companiei Universal Alloy Corporation Europe (UACE), un producător de componente din aluminiu pentru industria aeronautică, localizat în nord vestul României. Investiţia totală în acestă facilitate este estimată la 42 milioane de Euro, din care 28 de milioane de Euro au fost deja alocate şi lucrările aferente sunt finalizate. Contribuţia BERD va fi direcţionată pentru construcţia unei turnatorii complementară preselor de extrudare şi a unei unităţi de producţie a componentelor aeronautice.


Din acest proiect aflăm amănunte despre companie: „UACE este parte a diviziei de Aeronautică a grupului elvetian Montana Tech Components AG (MTC) care mai deţine Universal Alloy Corporation din Statele Unite (UAC US). UACE va beneficia de sprijinul UAC US, al doilea jucător mondial de pe piaţa profilelor extrudate grele şi uşoare pentru industria aeronautică. De asemenea, MTC desfăşoară activităţi de producţie în industria componentelor industriale, a echipamentelor speciale pentru identificarea produselor în sectorul metalurgic şi a bateriilor primare şi reîncărcabile pentru Producătorii de Echipamente Originale şi a clienţilor de retail.


Cel mai important aspect pentru locuitorii comunei Dumbraviţa şi a localităţilor din împrejurimi este impactul acestui proiect asupra mediului înconjurător. Iată  ce prezintă raportul în acest sens: „În urma unei analize de diagnostic desfăşurate la locul proiectului de către specialistul BERD în domeniul mediului se confirmă că eventualele efecte adverse sociale şi de mediu sunt specifice locaţiei, sunt idenfiticate şi pot fi adresate prin măsuri specifice. În consecinţă, proiectul a fost inclus în Categoria B.
* * *


Majoritatea locuitorilor activi au loc de muncă în diferite domenii. Cu toate acestea, aproape fiecare gospodărie din comuna Dumbrăviţa cuprinde o grădină de legume, holde de porumb, cartofi, triticale, lucernă, livezi (măr, prum, nuci, cireşi, peri) şi bineînţeles animale. În prezent agricultura (cu toate ramurile ei) nu este valorificată la întregul ei potenţial, cadrul natural existent în prezent prezintă o comoară nefolosită încă suficient. Fiecare gospodărie asigură un minim necesar de alimente acesteia. 


Pe baza informaţiilor ce se pot primi de la primărie şi/sau de la Direcţia Generală de Statistică Maramureş, a observaţiilor directe şi a consultării opiniei populaţiei, se poate trage concluzia existenţei a două componente care, în conlucrare, pot constitui bazele unei dezvoltări susţinite a Dumbrăviţei. Astfel, se conturază modelul agrar, susţinut de specificul dominant al arealului, cu accent pe creşterea animalelor şi cultura pomilor fructiferi.

 

Alături de acesta vine direcţia de valorificare a potenţialului Dumbrăviţei bazat pe activităţi turistice, cu mutiple valenţe: istorice, culturale, educaţionale, ştiinţifice, recreative şi de agrement. Acest model analizează şi propune posibilităţi de valorificare turistică având ca bază de pornire iniţiativa individuală şi colectivă, infrastrucutra turistică existentă şi, mai ales, potenţialul turistic natural şi antropic, exploatabil într-o maineră economică şi cu resurse financiare şi umane existente în prezent. 

 


În concluzie, revenind la ultimul paragraf citat din documentul de expunere sumară a proiectului UACE se poate vedea atât de clar că în întocmirea lui există o mare diferenţă dintre realitatea din teren şi informaţia folosită -  „În urma unei analize de diagnostic desfăşurate la locul proiectului de către specialistul BERD în domeniul mediului se confirmă căeventualele efecte adverse sociale şi de mediu sunt specifice locaţiei.”


Să discutăm în detaliu despre proiectul de tip B
Conform cerinţele proiecteleor de tip B, ce se pot vedea şi pe adreshttp://www.ebrd.com/downloads/research/policies/romania.pdf (pag. 18), aflăm că:

  1. În privinţa proiectelor de tip “B”, trebuie respectate cel puţin cerinţele de consultare a publicului din ţara în care proiectul urmează să fie implementat.

  2. În plus, sponsorul de proiect trebuie să înştiinţeze publicul afectat cu privire la aspectele de mediu asociate proiectului şi să rezume măsurile de atenuare, planurile de acţiune şi alte iniţiative convenite, în limba corespunzătoare. Respectivul rezumat trebuie publicat pe plan local până la momentul revizuirii finale a proiectului de către conducerea Băncii, înainte de dezbaterea proiectului de către Consiliul Director. Personalul Băncii va informa conducerea şi Consiliul Director asupra modului în care sponsorul de proiect a respectat aceste cerinţe.

Finalul paragrafului precedent citat din documentul de expunere sumară a proiectului UACE, precizază că proiectul se încadrează în catregoria B. Deci, analizând cele două cerinţe ale acesteia, se poate trage concluzia ca primul punct nu a fost îndeplinit, întrucât nu s-a consultat publicul pentru a fi respectate cerinţele acestuia


Punctul al doilea nu este nici el respectat. Nimeni nu a informat publicul afectat cu privire la aspectele de mediu asociate proiectului, nici nu a rezumat măsurile de atenuare, planurile de acţiune şi alte iniţiative convenite. Respectivul rezumat nu a fost publicat pe plan local. 
Problema acestui documentul de expunere sumară a proiectului este că aceste două puncte nu au fost respectate. 


Dacă acest proiect depus în septembrie 2010 nu a respectat condiţiile necesare, dar s-a „rezolvat” sau s-a trecut peste această problemă - nu se ştie cum – întrebarea deschisă adresată conducerii judeţene, conducerii locale, companiei UACE este: Cum ar putea accepta locuitorii comunei Dumbrăviţa, ai căror strămoşii au apăra locul de năvălitori chiar cu preţul vieţii, o companie care ascundă realitatea comunităţii încă de la bunul început, o companie care pentru profitul său transforme acest loc binecuvântat de Cel de Sus într-o zonă poluată, sterilă, în care agricultura nu va avea cum să se dezvolte, turismul ce ar putea fi dezvoltat nu va mai putea exista, dar mai ales îun loc în care săvnătatea oamenilor va avea de suferit?

 

În primul rând, această companie face atac la viaţa populaţiei Dumbraviţa (prin efectele poluării ce le-au studiat deja cei de specialitate), apoi la calitatea vieţii. Deci, trebuie să fie luate măsuri concrete astfel încât acest fenomen numit de ei ”UACE – partener al fiecărui locuitor al comunei” să fie stopat.

 

comentarii

 


daca in articol iti apar hieroglife, da un refresh la pagina (CTRL R)

 

Comentarii facebook