Comuna Dumbravita-Maramures biantul bisericii dumbravita 2012

DUMBRAVITA

Continuitate si harnicie

In parohia ortodoxa Dumbravita

12.02.2013

 

 

 

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am început un nou an in care ne-am propus continuarea muncii pe plan duhovnicesc dar și pe plan administrativ – gospodăresc.


Făcând un bilanț al ultimilor 4 ani, ne dăm ușor seama de realizările și împlinirile parohiei noastre, lucrări și activități care au dus la îmbunătățirea vieții duhovnicești și care rămân pentru generațiile viitoare. Cele mai importante lucrări au fost renovarea exterioară a Bisericii, automatizarea celor 4 clopote, renovarea în totalitate a casei parohiale, etc.


Pe plan misionar, parohia a desfășurat mai multe activități cu copii și tinerii printre care amintim programele Patriarhiei Romane HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR, ALEGE ȘCOALA și COPILUL INVAȚĂ IUBIREA LUI HRISTOS precum și SERILE CATEHETICE PENTRU ADOLESCENȚI ȘI TINERI desfășurate la Căminul Cultural, care vor continua și anul acesta in cele 2 posturi mari de peste an.

În vara anului 2012 s-a organizat pentru prima dată o tabăra pentru copii parohiei numita ZAMBET DE COPIL desfășurată la Mănăstirea Rohiița – Boiereni, unde au participat 55 de copii care au desfășurat mai multe activități recreativ - spirituale. Anul acesta se va desfășura cea de-a doua ediție a taberei in luna August.


Pe 8 Septembrie 2012 a fost organizat hramul Bisericii noastre, eveniment la care au luat parte toți fii satului care au dorit să aducă mulțumire ocrotitoarei Bisericii și vieții noaste - Fecioarei Maria.


În apropierea Crăciunului, am organizat un amplu concert de colinde ASTA SEARA SPRE-ASFINTIT, aflat la cea de-a doua ediție, unde au fost invitate mai multe coruri din zona Fisculaș. Partener de încredere la organizarea concertului a fost UACE Dumbrăvița, reprezentata prin domnul Director General Iulian Gheorghe.


Ca o încununare a muncii și strădaniei depuse de Corul THEOTOKOS, prin sponsorul UACE Dumbrăvița, parohia a editat primul CD de colinde SUS BOIERI NU MAI DORMITI, care a avut un real succes fiind vândute foarte repede toate cele 200 de exemplare scoase pe piață.


În ședința din 28.12.2012, Consiliul Parohial a hotărât construirea unei noi clopotnițe, a unui pangar și a unui loc pentru lumânări iar pe viitor construirea unei capele mortuare în noul cimitir care se va deschide. Pentru toate aceste lucrări am primit binecuvântarea PS Dr. Iustin Sigheteanul, iar pentru planul de construcție al Clopotniței am consultat mai mulți ingineri și arhitecți.

 

 

La finalizarea documentației va fi contactata o firma de construcții.
La 1 Ianuarie 2013 după Sfânta Liturghie a fost prezentat bilanțul serviciilor religioase desfășurate in anul precedent, situația fiind următoarea : 12 botezuri, 5 cununii și 14 înmormântări iar casierul parohiei a prezentat situația financiar – contabilă.


În perioada 1-5 Ianuarie 2013, au fost binecuvântate toate casele din sat, acest lucru constituind întâlnirea preotului paroh cu toți credincioșii care i-au împărtășit împlinirile și necazurile vieții de familie de zi cu zi.


Ne bazam în continuare pe sprijinul bunilor noștri credincioși, precum si pe sprijinul altor binefăcători care vor sa ni se alăture în lucrările propuse.
Mulțumesc în primul rând Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate binefacerile făcute, cerând prin rugăciune să ne dăruiască harul și ajutorul Său pentru a putea duce la bun sfârșit toate aceste lucrări necesare vieții noastre de parohie.

Multumesc :

coratorilor,

domnului Președinte al Consiliului Județean Ciceu Zamfir,

domnului Primar Ciceu Felician,

domnului Dirijor Matei Bogdan,

cântăreților Cetățean Viorel și Cetățean Ionel și nu în ultimul rând colaboratorilor fideli :

domnului Director General Iulian Gheorghe - UACE Dumbravita,

domnului Parascineți Ioan - ALAVAL,

Gazetei de Dumbrvita - doamnei Ioana Lucăcel și domnului Mircea Crișan,

domnului Ciocotișan Ovidiu administrator site Dumbravița

precum și fratilor preoți ortodocși din comuna noastră.


Preot Paroh Ciocotișan Bogdan