Comuna Dumbravita-Maramures - nicu david povestea porumbeilor voiajori

Poti accesa orice pagina a site ului din meniul de mai jos

    NICUSOR DAVID DIN DUMBRAVITA

    Povestea porumbeilor voiajori

    Nicusor are in jur de 100 porumbei

    21.05.2013

    Oricine are ocazia sa treaca din comuna Dumbravita, observa o casa plina de porumbei. Putini stiu însa ca, locatarul, Nicusor David, este un columbofil de renume, iar porumbeii lui voiajori sunt campioni. O poveste fascinanta despre zborul unor pasari credincioase, care, în ciuda tuturor piedicilor, se întorc întotdeauna acasa.

     

    Porumbelul a devenit în timp un simbol acceptat si recunoscut pretutindeni. Reprezentare universala a pacii si a sperantei, este pasarea care i-a adus lui Noe ramura de maslin ca semn ca potopul a încetat si ca pamantul e aproape. De-a lungul timpului, el a fost asociat cu prietenia, cu bunatatea si modestia, iar din punct de vedere religios, este privit ca un trimis al Duhului Sfant.

     

    Oamenii au observat la aceste pasari simtul cu totul deosebit al orientarii, precum si dorinta lor de a reveni întotdeauna si cu orice sacrificiu acasa. De aici pana la a le cultiva calitatile în scop competitional n-a fost decat un pas.

     

    Nicusor David, un tanar de 29 de ani din Dumbravita, are o pasiune inedita: creste porumbei voiajori. Spune ca pasiunea pentru porumbei o are de cand era mic, dar a devenit columbofil “serios” de vreo trei ani, odata cu inscrierea in Asociatia Columbofila Maramures, care a fost si startul unei perioade cu participari la concursuri si expozitii. Tanarul columbofil povesteste: “Totul a început de la un cadou din copilarie, cand aveam vreo 7 ani, un unchi de-al meu mi-a adus niste porumbei. A inceput sa-mi placa, sa-i tin si sa-mi doresc sa am mai multi.

    Dar de acum trei ani am inceput sa fac cu ei performanta si sa pun mare accent pe calitate”.

     

     

    Nicusor David spune ca la inceput porumbeii erau mai mult o curiozitate pentru el: “am avut înainte porumbei de ornament, preţuiţi pentru frumuseţea lor. Acum nu-i mai am pe aceia, pentru că m-am profilat de anul acesta pe sport. Am dat porumbeii de ornament. Dar cu aceia am început să particip la expoziţii de când m-am înscris în Asociaţie. Am participat la expoziţiile judeţene, iar în 2010 am fost la Expoziţia Naţională.

     

    În 2011 şi în 2012 am ieşit campion pe judeţul Maramureş cu toate rasele pe care le-am avut. Am avut trei rase ornament. Majoritatea lor erau aduşi din Germania.De anul acesta m-am reprofilat şi am intrat numai pe voiajori-sport. Pe înţelesul tuturor, m-am axat strict pe porumbei călători. Avem concursuri în fiecare sâmbătă. Zilele următoare va fi un concurs la Budapesta, după care va fi unul la Amstette – Austria, apoi Regensburg – Germania etc. Da, se lansează de acolo porumbeii şi ei vin acasă. Am ceas acasă şi fiecare porumbel se cronometrează şi se calculează viteza cu care vine”.

     

    Tânărul are în jur de 100 de porumbei şi spune că sunt foarte deştepţi şi au orientarea „în sânge”: “Cum îi “dresez”, cum ştiu ei să vină acasă? Sunt porumbei foarte deştepţi, nu trebuie neapărat să-i “dresezi”. Prin asta este deosebit porumbelul voiajor. Se obişnuieşte la casă de pui şi ştie să se întoarcă. Sunt unii care se pierd în timpul zborului, dar în cea mai mare parte vin înapoi, şi prin asta se vede care sunt buni. Sunt cazuri care se întorc la casa lor şi peste un an sau doi. Secretul este să îi creşti de mici şi, după câteva luni, să faci antrenamente cu ei. După care intră în concursuri. De câteva săptămâni au început concursurile din Ungaria. Prima dată se antrenează tot de la 15 – 20 km şi de fiecare dată îi duc tot mai departe.

    Ca să ajungă să vină din Ungaria de exemplu, se duc cu maşină specială de la Asociaţie, unde se îmbarcă şi 3000 de porumbei o dată. Acum două săptămâni atâţia au fost îmbarcaţi”.

     

    Acesta este primul an în care tânărul participă la concursuri cu porumbeii lui, dar e sigur că în scurt timp va face performanţă cu ei: „Cei care află că cresc porumbei cel mai des mă întreabă dacă-i mănânc. Dar trebuie ştiu că păsările acestea nu se mănâncă. Păsările pe care le-am avut au fost de o frumuseţe rară. Am cupe şi diplome. Doi ani consecutiv am fost campion pe Maramureş cu porumbeii pe care i-am avut. Nu le trebuie neapărat un regim special ca să îşi păstreze condiţia fizică să poată veni de la distanţe mari. Le trebuie însă mâncare bună, cu multe seminţe. Au însă nevoie şi de tratamente şi trebuie vitaminizaţi înainte de concursuri. Nu sunt pretenţioşi.

     

    O altă curiozitate este că porumbeii sunt foarte fideli. Ştiu exact perechile, pentru că nu îşi schimbă partenera. Au o singură femelă.”

     

    Toţi columbofilii vorbesc despre înfrigurarea şi emoţia cu care îşi aşteaptă porumbeii acasă: „Nu ni se spune când e startul, când îi lansează. Tu trebuie să îi aştepţi acasă şi să îi memorezi. Am ceas electronic şi când se face desigilarea ceasurilor se calculează viteza cu care au venit în funcţie de momentul în care au ajuns. Porumbeii au un cip pe picior, iar acasă este detectat de un ceas electronic. Ceasul se pune la intrarea în cuşcă, pe unde intră el. Când vine acasă, el intră direct în cuşcă, el ştie să facă asta. Ştie că trebuie să intre neapărat fix când ajunge, şi intră. Chiar dacă stă 20 de secunde pe casă, dar nu se prea întâmplă, el ştie că trebuie să intre în cuşcă. Iar în acel moment este detectat de ceas şi se calculează viteza cu care a venit. Aparatul este sigilat, nu se poate falsifica. La desigilare se face o analiză a concursului.

     

     

    Anul acesta voi participa la concurs cu 40 de porumbei. Voi vedea cu câţi rămân la final, că se poate întâmpla să-i mai pierd dacă îi atacă uliul sau nu ştiu ce se mai poate întâmpla cu ei”, spune Nicuşor David.

     

    „Am păsări cumpărate de la cei mai buni columbofili ai României, din Prahova, Bucureşti, Braşov etc. Să nu vă imaginaţi că după ce îi cumpăr fug înapoi acasă din moment ce sunt porumbei călători. Cumpăr numai „matcă” , adică porumbei care sunt ţinuţi închişi strict numai pentru reproducere. Când sunt pui, este foarte greu să-i hrăneşti, dar porumbeii au instincte foarte bune şi au grijă de ei. Porumbeii nu-şi abandonează puii niciodată, şi îi hrănesc cu mare grijă. De fiecare dată, porumbeii fac câte două ouă. Şi, ca să fie puii buni, trebuie lăsaţi de două ori pe an. Pe timp de iarnă se despart masculii de femele. Fac două ouă pe sezon, clocesc 18 zile, după care iese puiul şi într-o lună puiul este deja mare şi începe să zboare”.

    Nicuşor David

    „Începând din acest an, îmi doresc să fac performanţă cu ei. Trebuie timp să ai păsări de calitate. Am luat păsări de la cei mai buni columbofili ai României şi sper să pot face performanţă cu ei. Drumurile acestea lungi sunt importante, pentru că astea sunt cele mai importante. Să vină din Germania, Austria, Berlin etc. Prima dată vor veni din Ungaria şi apoi tot de mai departe. De exemplu, de la Budapesta vin în trei ore şi ceva”.

    Nicuşor David

     

    sursa : gazeta de maramures.ro

     

     

     

     

     

     

     

     

     

 

 

Informatii utile

 

Meteo in comuna Dumbravita

 

Adauga gratuit anuntul tau

 

Click pe fiecare foto