Comuna Dumbravita-Maramures - uace dumbravita verde

UACE DUMBRAVITA

Proiectul "Dumbravita verde"

S a incheiat cu succes

15.08.2011

 

 

Ghandi spune că: „Dacă aşteptăm să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei”. Iar „axioma” este respectată întocmai de tinerii din comuna Dumbrăviţa, care au oferit săptămâna aceasta un exemplu de implicare civică, respect pentru mediu şi pentru cei din jur în cadrul proiectului „Dumbrăviţa verde”, organizat de UACE. 

 

Universal Alloy Corporation a derulat un proiect care are ca scop ecologizarea râurilor şi pârâurilor din comuna Dumbraviţa prin angrenarea tinerilor din cele 6 localităţi ale comunei într-o acţiune de voluntariat. Deşi iniţial se vorbea despre implicarea a 50 de tineri din cele 6 sate ale comunei Dumbraviţa în această acţiune în urma căreia vor învăţa ce înseamnă voluntariat şi cum trebuie să se organizeze şi să desfăşoare munca în echipa în aşa fel încât să fie eficienţi şi să aibă cel mai bun randament în atingerea obiectivului propus, în final, s-au înscris 60 de voluntari.

 

Acţiunea s-a desfăşurat în primele patru zile ale acestei săptămâni şi a debutat cu un seminar organizat la căminul cultural din Rus. Imediat după seminar, tinerii s-au deplasat la prima „ţintă”: în localităţile Unguraş şi Şindreşti. Marţi au fost ecologizate albiile râurilor din Rus şi Dumbrăviţa, miercuri tot Dumbrăviţa şi Cărbunar, iar joi cele din Chechiş.

 

 

Proiectul s-a încheiat joi, 11 august, într-un cadru festiv, la Căminul Cultural Chechiş şi s-a bucurat de prezenţa preşedintelui UACE, John Ball.

 

Elevii participanţi la proiect au declarat că s-au simţit bine şi, în acelaşi timp, au reuşit să aducă un beneficiu important comunităţii, adunând în total peste 500 de saci de deşeuri din albiile râurilor. Pentru aceste rezultate deosebite, toţi participanţi au fost premiaţi şi invitaţi la un mini-party.

 

Reprezentanţii UACE şi-au exprimat încă o dată sprijinul total şi pe termen lung, pentru astfel de proiecte civice şi educative.

 

 

Cateva foto de la aceasta actiune puteti vedea mai jos :

 

 

 

 

 

pregatirea si curatarea albiilor raurilor

 

 

 

inainte si dupa curatare

 

 

In Unguras.....

 

 

 

 

In Sindresti.....

 

 

In Rus......

 

 

 

gunoiul strans

 

 

 

Diplomele....

 

 

Mai multe foto gasiti pe www.stirimm.ro